Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de acreditare a noilor ambasadori ai României la Kiev şi Chişinău.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Conform Administrației prezidențiale, au fost semnate următoarele decrete:

  • pentru acreditarea lui Alexandru-Victor Micula în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina, cu reședința la Kiev;
  • pentru acreditarea lui Cristian-Leon Ţurcanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, cu reședința la Chișinău.

Cine este noul ambasador al României la Kiev

Alexandru Victor Micula, noul ambasador al României la Kiev este diplomat de carieră.

Deține gradul diplomatic de ambasador din 2008 și exercită, din 2019, funcția de Reprezentant cu însărcinări speciale pentru combaterea antisemitismului în cadrul MAE.

În perioadele noiembrie 2018 – noiembrie 2019 și februarie 2016 – ianuarie 2018 a ocupat funcția de secretar de stat pentru afaceri interinstituționale în cadrul MAE, iar între noiembrie 2007 și iunie 2008 a fost secretar de stat, coordonatorul național pentru organizarea Summitului NATO de la Bucureşti.

În perioada octombrie 2011 – februarie 2016 a fost ambasadorul României în Ungaria, iar în intervalul iunie 2014 – iunie 2016 a fost Secretar al Comisiei Dunării.

A îndeplinit, de asemenea, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Danemarcei și Republica Islanda, între 2009 și 2011.

În perioada 2002 – 2007 a fost ambasadorul României în Republica Argentina și Republica Paraguay.

În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena (1999-2001) și al Ambasadei României la Budapesta (1997 - 1999).

În Centrala MAE a mai îndeplinit funcțiile de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe (iunie 2008 – aprilie 2009), director general pentru politici strategice (în perioada februarie – iunie 2007), director de cabinet al ministrului afacerilor externe și purtător de cuvânt al MAE (ianuarie 2001 – octombrie 2002).

Vorbește limbile engleză și spaniolă și are cunoștințe de limbă maghiară.

Cine este noul ambasador al României la Chișinău

Cristian-Leon Țurcanu, noul ambasador al României la Chișinău este diplomat de carieră.

A exercitat, din 2016, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina. Anterior, în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, a ocupat funcția de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României la Chișinău.

În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Ambasadei României la Washington, în perioada 2008 – 2012, și la Ambasada României la Berlin, între 2003 și 2008.

În Centrala MAE, a ocupat funcțiile de director general al Departamentului Comunicare, Diplomație Publică și Culturală, între noiembrie 2015 și august 2016, director al Direcției Europa de Est și Asia Centrală, între aprilie și septembrie 2014, respectiv director adjunct al aceleiași direcții, în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014.

Vorbește limbile engleză, germană, suedeză și are cunoștințe de franceză, italiană și rusă.