În timp ce restaurantele din Grecia se pregătesc pentru sezonul de vară, urmăresc cu atenţie impactul posibil dăunător al inflaţiei, scos în evidenţă pe deplin de preţul souvlaki, o gustare populară atât în rândul localnicilor cât şi al turiştilor, care a crescut în medie cu 30%, cu mult peste inflaţia de 10%, aflată la rândul ei la un maxim al ultimilor 28 de ani, transmite Reuters, citat de news.ro.

Plaja Navagio din Insula Zakynthos, Grecia, vedere de susFoto: Dreamstime.com

Gustarea clasică de carne la grătar învelită în lipie, cu salată şi iaurt cu usturoi, costă acum 3,30 euro (3,55 dolari), în medie, în zona Atenei, cu 30% mai mult decât vara trecută.

În condiţiile în care costul principalelor ingrediente ale souvlaki - carne, legume şi ulei de floarea-soarelui - este în creştere puternică, împreună cu preţurile energiei, din cauza impactului războiului şi al pandemiei de Covid-19 asupra lanţurilor de aprovizionare, acest lucru evidenţiază unele dintre principalele presiuni cu care se confruntă economia mondială.

”Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult. Clienţii greci au scăzut substanţial”, a spus Thanasis Golas, în vârstă de 79 de ani, proprietarul unuia dintre cele mai vechi magazine de kebab din districtul Monastiraki, aflat la umbra Acropolei, în timp ce tăia bucăţi de carne de porc pentru clientela sa în principal străină.

Văzut de multă vreme ca un produs ieftin, accesibil aproape oricui, souvlaki a devenit din ce în ce mai mult genul de articol pentru care cei cu bugete reduse se gândesc de două ori înainte de a-l cumpăra.

”În trecut îmi cumpăram două-trei souvlaki, azi am cumpărat doar unul, pentru că este foarte scump, iar salariile sunt mici acum”, spune Morina Ntotsi, o femeie de serviciu în vârstă de 58 de ani, care câştigă 720 de euro pe lună.

Sindicatul Grill and Restaurant din Atena spune că preţul cărnii de porc a crescut cu 30% în ultimele 12 luni, uleiul de floarea soarelui importat în general din Ucraina s-a scumpit cu 125% şi facturile la electricitate s-au mărit cu peste 100%.

”Sper că războiul se va sfârşi curând”, a spus Spyros Bairachtaris, a cărui familie deţine un restaurant lângă Acropole de mai bine de 140 de ani şi care, după dublarea facturii la energie electrică, se chinuie să ţină preţul souvlaki-ului la sub 3 euro pe porţie.