​​„Nu am intenționat niciodată să devin politician, nu știam cum să o fac”, le-a spus Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, absolvenților Harvard Kennedy School, care au aplaudat-o în picioare la finalul discursului susținut cu ocazia ceremoniei de absolvire a studenților.

Maia Sandu, la HarvardFoto: Presedintia Republicii Moldova

Ea însăși absolventă a prestigioasei instituții de învățământ, Maia Sandu le-a povestit cum a ajuns din funcționar politician și de ce a făcut pasul acesta.

„Îmi dau seama că aici, la Harvard Kennedy School și în alte locuri bune, mulți manageri și lideri sectoriali bine educați, eficienți spun că preferă să păstreze distanța față de politică. Oamenii nu vor să se încurce cu politica. Am crezut exact la fel. Până la un punct. Până când am decis că nu vreau să trăiesc într-o țară condusă de oameni corupți. Și asta nu însemna neapărat să te muți într-o altă țară”, a spus ea.

O altă lecție importantă, a continuat Maia Sandu, este că „politica este ceea ce facem din ea”.

„Puteți fi un lider remarcabil în organizația, compania sau instituția voastră. Poți să câștigi bătălii mici și să te bucuri de victorii, poți implementa strategii care merită. Dar dacă vrei o schimbare reală care va avea un impact direct asupra comunităților și societăților, trebuie să intri în politică. Politica este despre un impact mare, real, imediat și pe termen lung”, a explicat ea.

Maia Sandu a vorbit și despre războiul de la granița Republicii Moldova, susținând că țara sa va face tot ce e posibil pentru a-i ajuta pe ucraineni.

„Moldova urmărește să obțină azi statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, ceea ce va ajuta să creăm viitorul nostru într-o familie de democrații consolidate - familia europeană. Obținerea statutului de candidată la UE este o ancoră pentru independența noastră, pentru dezvoltare pașnică, reforme economice și politice. Știm că trebuie să muncim din greu pentru asta și ne angajăm s-o facem pe deplin”, a adăugat ea.