Grecia va preda Statelor Unite petrolul iranian transportat de petrolierul Lana confiscat în Grecia la mijlocul lui aprilie la cererea justiţiei americane, a făcut cunoscut miercuri poliţia portuară elenă, decizie care a suscitat un viu protest al Teheranului, notează AFP și Agerpres.

Petrolier sechestratFoto: Captura YouTube

La 19 aprilie, autorităţile elene au sechestrat în largul insulei Eubeea petrolierul rus Pegas, redenumit Lana câteva zile mai târziu, în baza sancţiunilor europene legate de războiul din Ucraina.

Potrivit informaţiilor de la acea dată, vasul transporta 115.000 de tone de petrol iranian.

"În urma unei cereri din partea justiţiei americane, petrolul urmează să fie transferat în Statele Unite pe cheltuiala acestei ţări", a indicat miercuri pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei portuare greceşti.

Teheranul a protestat ferm împotriva acestei decizii calificând confiscarea încărcăturii drept "un exemplu de piraterie", potrivit unui comunicat publicat miercuri pe site-ul Organizaţiei maritime şi portuare iraniene.

"Republica Islamică Iran nu va renunţa la drepturile sale legale şi se aşteaptă ca guvernul grec să-şi respecte obligaţiile internaţionale în domeniul navigaţiei şi transportului maritim", se mai arată în comunicat.

Ministerul iranian de Externe a solicitat guvernului elen prin intermediul Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) să elibereze nava, acuzând în acelaşi timp Statele Unite că "au descărcat marfa de pe navă marţi seară".

Autorităţile elene nu au reacţionat la protestele Teheranului şi nu au oferit alte detalii cu privire la descărcarea încărcăturii şi transferul planificat al acesteia în Statele Unite.