Cel puţin şapte persoane au murit şi aproximativ 100 au fost salvate luni în Filipine, după declanşarea unui incendiu pe un feribot, pasagerii fiind nevoiţi să sară peste bord, au declarat paza de coastă şi martori, relatează AFP și Agerpres. Incendiul a izbucnit pe Mercraft 2 în timp ce transporta 124 de pasageri de pe insula Polillo spre Real, provincia Quezon, pe insula principală Luzon.

Incendiu ferry FilipineFoto: Twinter user: @Journaltics

Şapte persoane au murit şi 120 au fost salvate, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă din Filipine, Armando Balilo.

La bord se aflau în total 134 de pasageri şi membri ai echipajului. Operaţiunile de căutare pentru găsirea supravieţuitorilor sunt în desfăşurare.

''Am reuşit să salvăm 40 de persoane. Avem două victime'', a afirmat căpitanul Brunette Azagra, a cărui navă se afla la 500 de metri de Mercraft când a izbucnit incendiul.

Cel puţin 21 de persoane au fost internate în spital, a precizat Ricky Poblete, responsabil cu gestionarea dezastrelor în oraşul Real.