Președintele croat Zoran Milanovic a declarat pentru un post de televiziune că îi va cere reprezentantului permanent al țării la NATO să voteze împotriva aderării Finlandei și Suediei la alianța transatlantică, relatează Kyiv Independent.

Presedintele croat Zoran Milanovic a amenintat cu retragerea trupelor croate din NATOFoto: Armend NIMANI / AFP / Profimedia

Președintele Croației, Zoran Milanovic, dorește ca țara sa să urmeze exemplul Turciei încercând să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO, potrivit

Associated Press.

Milanovic se află într-o dispută verbală cu prim-ministrul croat Andrej Plenkovic cu privire la o serie de probleme, inclusiv dacă să susțină cererile de aderare NATO depuse miercuri de Suedia și Finlanda.

Viitoarea apartenență a celor două țări nordice la NATO va depinde de modificarea legii electorale a Bosniei și Herțegovinei, a spus el, adăugând că croații din Bosnia sunt „distruși” ca entitate politică.

De altfel, președintele croat a anunțat de la începutul lunii mai că va bloca, dacă va fi posibil, admiterea Suediei și Finlandei la NATO.

Milanović a avertizat, de asemenea, că îi va considera "trădători" pe toți cei din țara sa care ajută Suedia și Finlanda să se alăture Alianței fără ca guvernele occidentale să colaboreze într-un fel la reforma bosniacă aflată în așteptare.

Reamintim că Turcia a blocat miercuri discuțiile de aderare a Finlandei și Suediei la NATO după ce țările nordice au depus cererile oficiale în acest sens, punând sub semnul întrebării intrarea rapidă a acestora în Alianța Nord-Atlantică.

O sursă din cadrul NATO a declarat pentru agenția germană DPA că oficialii alianței intenționau să discute miercuri despre cererile depuse de ambasadorii Finlandei și Suediei pentru intrarea statelor lor în NATO, primul pas în procesul de admitere în organizație, dar că negocierile nu au început din cauza poziției Ankarei.