Senatul american nu a reușit miercuri să adopte un proiect de lege care să garanteze accesul la avort în întreaga țară, într-un moment în care acest drept este grav amenințat de o viitoare decizie a Curții Supreme, potrivit AFP.

Protest impotriva legii anti-avort din TexasFoto: AFP / Getty Images / Profimedia

Votul a fost în principal simbolic, deoarece democrații nu au avut cele 60 de voturi din 100 necesare pentru a merge mai departe cu proiectul de lege. Dar aceasta face parte dintr-o luptă mai amplă a progresiștilor pentru a încerca să protejeze dreptul la avort.

"Pentru prima dată în 50 de ani, o majoritate conservatoare, o majoritate extremă a Curții Supreme este pe cale să decreteze că femeile nu au control asupra propriului corp", a avertizat pe un ton grav liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, chiar înainte de vot.

"Corpul meu, alegerea mea"

Republicanii s-au opus în bloc proiectului de lege, acuzându-i pe democrați, prin liderul lor Mitch McConnell, că vor să ofere "avorturi la cerere". Ultimul eșec a fost faptul că democratul Joe Manchin, care deja omorâse mai multe proiecte majore ale lui Joe Biden, a votat alături de opoziția republicană.

Președintele american a criticat rezultatul votului.

"Republicanii din Congres - niciunul dintre ei nu a votat pentru acest proiect de lege - au ales să se opună dreptului femeilor americane de a lua cele mai personale decizii cu privire la corpul lor, la familiile și la viața lor", a spus el într-o declarație.

Partidul său a insistat să organizeze votul după scurgerea în presă, pe 2 mai, a unui proiect de decizie a Curții Supreme, potrivit căruia cea mai înaltă instanță din SUA se pregătea să anuleze accesul la avort.

Dacă Curtea Supremă ar inversa jurisprudența care a stat la baza dreptului la avort în SUA din 1973, fiecare stat ar fi liber să interzică sau să permită avortul.

Aproximativ 20 de state conservatoare au promis deja să îl declare ilegal.