Nouă israelieni suspectați că au trimis imagini cu accidente aviatice altor pasageri dintr-un avion care se pregătea să decoleze marți de la Tel Aviv spre Istanbul, Turcia, au fost arestați, a anunțat poliția israeliană, potrivit AFP.

Aeroportul Ben GurionFoto: Agerpres

"Cele nouă persoane arestate, dintr-un sat din nordul Israelului, sunt suspectate că au difuzat imagini cu dezastre aeriene pasagerilor dintr-un avion, provocând panică la bord și întârziind decolarea cu câteva ore", a precizat marți poliția într-un comunicat.

Suspecții "au folosit funcția Airdrop, specifică dispozitivelor Apple, pentru a trimite" fotografii și clipuri video cu prăbușiri ale avionului către alți pasageri aflați la bordul aeronavei, a declarat pentru AFP Ofer Lefler, purtător de cuvânt al Autorității Aeroportuare din Israel (IAA).

Avionul, operat de compania turcească AnadoluJet, a putut în cele din urmă să decoleze marți, după o întârziere de patru ore, a precizat IAA.

"Cei nouă suspecți sunt interogați", a precizat poliția, susținând că "difuzarea acestor imagini ar putea fi interpretată ca o amenințare teroristă".

O familie americană a provocat panică pe Aeroportul Internațional Ben Gurion pe 29 aprilie, după ce în bagajele lor a fost găsit un proiectil neexplodat, pe care intenționau să îl ia acasă ca suvenir de vacanță, a declarat IAA.