Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a calificat prima sa victorie din istoria Irlandei de Nord drept „un moment definitoriu” pentru regiunea aflată sub control britanic şi a cerut începerea unei dezbateri pe tema reunificării cu Republica Irlanda, la un veac de la „partiţia” insulei, relatează Agerpres.

Michelle O'Neill și Mary Lou McDonald, liderele Sinn Fein, împreună cu alți membri ai partidului, după anunțarea rezultatelor alegerilor în Irlanda de NordFoto: Peter Morrison / AP - The Associated Press / Profimedia

Sinn Fein (republican, naţionalist) a obţinut 29% din voturi, faţă de 21,3% înregistrate de către Partidul Democratic Unionist (DUP, pro-britanic), potrivit rezultatelor oficiale, transmite Reuters, care menţionează că, deşi numărătoarea finală nu este încă încheiată, analiştii sunt de părere că Sinn Fein nu mai poate fi ajuns din urmă.

„Astăzi reprezintă un moment foarte semnificativ al schimbării. Este un moment definitoriu în politica noastră şi pentru poporul nostru”, a declarat vicepreședinta partidului, Michelle O'Neill, fiica unui fost militant al IRA, care a adăugat că, acum, ar trebui să existe o „dezbatere onestă” în jurul obiectivului partidului de unire a teritoriului cu Republica Irlanda.

Întrebată de un jurnalist dacă se aşteaptă să devină primul premier naţionalist irlandez, ea a răspuns: „Poporul a vorbit”.

Victorie istorică a republicanilor din Sinn Fein

DUP a recunoscut sâmbătă că republicanii din Sinn Fein sunt pe cale să înregistreze o victorie istorică la alegerile locale, transmite AFP.

Însă victoria Sinn Fein nu va schimba statutul regiunii, dat fiind că un referendum pentru ieşirea din Regatul Unit este la discreţia guvernului britanic şi, cel mai probabil, la ani distanţă, notează Reuters.

Dar implicaţiile simbolice ale unei preeminenţe naţionaliste irlandeze sunt uriaşe, punând capăt unui secol de dominaţie din partea partidelor pro-britanice, sprijinite îndeosebi de populaţia protestantă din regiune.

Rezultatul scrutinului corespunde tendinţelor demografice care au indicat de multă vreme că partidele protestante pro-britanice vor fi în cele din urmă eclipsate de partidele naţionaliste irlandeze, predominant catolice, care sunt în favoarea unirii Irlandei de Nord cu Republica Irlanda.

Numirea unui prim-ministru ar putea dura luni de zile

Totuşi, Partidul Alianţei, intercomunitar, a înregistrat cel mai bun rezultat de până acum, în contextul în care încearcă să se prezinte drept un al treilea pilon al sistemului politic.

Şi deşi cel mai important partid are dreptul să propună candidatul la postul de prim-ministru în guvernul local, dezacordurile cu DUP înseamnă că o astfel de numire ar putea dura luni de zile.

De altfel, în ultima dezbatere electorală de marţi de la BBC, liderul DUP a avertizat că partidul său va refuza să formeze un nou executiv dacă guvernul de la Londra nu va suspenda statutul special post-Brexit al provinciei, care, în opinia loialiştilor, aduce atingere relaţiilor cu restul Regatului Unit.