Instrumentul supranumit Leonardo da Vinci al viorilor este pe cale să fie scos la o licitație în care ar putea fi evaluat la peste 10 milioane de euro, potrivit Rai News.

Vioara GuarneriFoto: YouTube

Vorbim despre un exemplar unic în lume, vechi de peste 300 de ani, realizat în 1736 de lutierul Giuseppe Guarneri și deținut în prezent de Regis Pasquier, un talentat violonist francez de renume internațional.

Legenda spune că vioara este atât de bună, încât Pasquier, de îndată ce a intrat în posesia ei, nu a pierdut timpul și a folosit-o imediat într-un concert, fără să mai aibă nevoie să o încerce.

Sophie Perrin, de la casa de licitații pariziană Aguttes, a explicat cum o vioară Guarneri este comparabilă cu un Rembrandt, un Goya sau, chiar, cu un tablou de Leonardo da Vinci, datorită purităţii sunetului și a particularităţii tehnicii cu care a fost realizată.

Instrumentul, realizat din lemn de arțar, este unul din puţinii supraviețuitori din cele 150 realizate de lutierul din Cremona și are o calitate și longevitate comparabile doar cu un Stradivarius.

Vioara va fi scoasă la licitație pe 3 iunie după o evaluare care va dura trei zile. Prețul de bază estimat este de 4,5 milioane de euro, însă Perrine se așteaptă la un preţ de cumpărare care poate depăși cu ușurință două cifre, citează Rador.