Un al doilea pacient cu Ebola a murit în nord-vestul Republicii Democrate Congo, a anunțat marți Organizația Mondială a Sănătății, la câteva zile după ce a apărut un nou focar al bolii mortale, scrie Reuters.

virusul EbolaFoto: Centers for Disease Control and Prevention

Testele genetice au arătat că o infecție confirmată săptămâna trecută a dus la propagaea bolii, sursa fiind un animal infectat și care nu are legătură cu ultimul focar, declarat închis în decembrie, a anunțat luni Organizația Mondială a Sănătății.

Al doilea pacient decedat este o femeie rudă a primului caz, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al OMS.

Primul pacient a început să prezinte simptome pe 5 aprilie, dar mai bine de o săptămână nu a mers să se trateze. El a fost internat la un centru de tratament Ebola din Mbandaka, capitala provinciei Equateur din Congo, pe 21 aprilie și a murit în aceeași zi.

Congo a cunoscut 13 epidemii anterioare de Ebola, inclusiv una în 2018-2020 în estul țării, care a ucis aproape 2.300 de persoane, al doilea cel mai mare bilanț înregistrat în istoria febrei hemoragice.

Ultimul focar, tot în est, a infectat 11 persoane între octombrie și decembrie 2021 și a ucis șase dintre ele.

Ce este Ebola și cum se transmite

Infecția cu virusul Ebola sau febra hemoragică este o boală extrem de gravă și cel mai frecvent întâlnită în Africa de Vest, având un indice al mortalităţii cuprins între 25%-90% dintre personanele infectate. Primul diagnostic al infectării cu virusul Ebola datează din anul 1976, în Republica Democratică Congo, următoarele cazuri fiind semnalate tot în Africa.

Virusul Ebola este prezent la animalele sălbatice (lilieci, cimpanzei, gorile și antilope) din zona Africii Sub-Sahariene.

Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, secreţiile, ţesuturile, organele sau alte fluide corporale ale unei persoane infectate, vii sau decedate. Transmiterea virusului se poate face totodată şi prin materiale contaminate cu respectivele fluide provenind de la o persoană infectată.

Manipularea cadavrelor fără echipament de protecție adecvat și ritualurile funerare joacă un rol important în transmiterea bolii. Transmiterea pe calea aerului nu a fost demonstrată.

Simptomele iniţiale ale bolii nu sunt extrem de specifice şi adesea sunt similare cu cele ale altor bolilor mai des întâlnite, cum ar fi răceala sau malaria. Simptomele distinctive sunt mult mai severe.

Semne inițiale:

  • febră,
  • slăbiciune,
  • dureri musculare şi articulare,
  • dureri de cap,
  • lipsa poftei de mâncare,
  • diaree (uneori conţinând urme de sânge şi/sau mucus),
  • greaţă şi vărsături

Semne distinctive:

  • sângerarea nasului, a gingiilor şi/sau a pielii
  • vărsături/scaun cu sânge
  • erupţii cutanate
  • gât inflamat
  • dificultăţi în înghiţire

În fazele avansate, unii pacienți pot prezenta hemoragii interne și externe abundente și insuficiențe la nivelul mai multor organe.