Țările UE și europarlamentarii au ajuns sâmbătă la un acord privind noile norme care le impun giganților din domeniul tehnologiei să depună mai multe eforturi pentru a controla conținutul ilegal de pe platformele lor și să plătească o taxă autorităților de reglementare care monitorizează respectarea acestora, transmite Reuters.

Google si FacebookFoto: Rafael Henrique / Zuma Press / Profimedia

Acordul a fost încheiat după mai mult de 16 ore de negocieri.

Legea privind serviciile digitale (DSA) este cel de-al doilea pilon al strategiei șefei antitrust a UE, Margrethe Vestager, de a ține în frâu Google, Facebook și alți giganți americani din domeniul tehnologiei.

"Avem un acord privind DSA: Legea privind serviciile digitale se va asigura că ceea ce este ilegal offline este, de asemenea, văzut și tratat ca fiind ilegal online", a scris Vestager într-un tweet.

În conformitate cu DSA, companiile riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală pentru încălcarea normelor, în timp ce în cazul unor încălcări repetate li s-ar putea interzice să facă afaceri în UE.

Noile norme interzic publicitatea orientată către copii sau bazată pe date sensibile precum religia, sexul, rasa și opiniile politice.

De asemenea, vor fi interzise ”dark pattern-urile”, tacticile care induc oamenii în eroare și îi determină să furnizeze date personale companiilor online.

De asemenea, companiile vor trebui să plătească o taxă anuală de până la 0,05% din veniturile anuale la nivel mondial pentru a acoperi costurile de monitorizare a conformității lor.