Statele Unite au fost înştiinţate, prin acordurile internaţionale de notificare, că Rusia plănuia lansarea rachetei balistice intercontinentale Sarmat înainte de testarea care a avut loc miercuri, potrivit declaraţiilor a doi oficiali americani.

HotNews.roFoto: Hotnews

De asemenea, testul nu a fost o surpriză, deoarece este unul ”de rutină”, iar Statele Unite nu l-au considerat ”ca fiind o ameninţare la adresa SUA sau a aliaţilor lor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează CNN.

Statele Unite erau înştiinţate şi au urmărit racheta în timpul lansării, nefiind îngrijorate, au spus oficialii.

Atât Rusia, cât şi SUA – conform unui acord internaţional existent – notifică alte naţiuni cu privire la testele efectuate. pentru a evita orice incidente.

SUA apreciază că această rachetă nu este încă operaţională în inventarul rusesc, au mai precizat sursele citate.

”Un astfel de test este unul de rutină şi nu a fost o surpriză”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

Kirby a mai menţionat că Statele Unite ”nu au considerat testul ca fiind o ameninţare la adresa Statelor Unite sau a aliaţilor săi”.

”Departamentul rămâne concentrat pe agresiunea ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei”, a mai argumentat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Rusia a anunţat, miercuri, că a testat cu succes racheta balistică intercontinentală Sarmat, despre care preşedintele Vladimir Putin a spus va ”consolida potenţialul de luptă” şi ”securitatea Rusiei” şi, în acelaşi timp, le va oferi inamicilor Moscovei o ”temă de gândire”, relatează Reuters.

”Noul complex are cele mai înalte caracteristici tactice şi tehnice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are analogi în lume şi nu va avea mult timp de acum înainte”, a afirmat Putin.

”Această armă cu adevărat unică va consolida potenţialul de luptă al forţelor noastre armate, va asigura în mod eficient securitatea Rusiei împotriva ameninţărilor externe şi va oferi teme de gândire celor care, în febra unei retorici agresive frenetice, încearcă să ne ameninţe ţara”, a continuat liderul rus. (News.ro)