Președintele în exercițiu Emmanuel Macron este creditat câștigător al turului al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța cu 54%, deși distanța dintre el și candidatul extremei-drepte Marine Le Pen s-a micșorat cu un procent, aceasta fiind creditată acum cu 46%, potrivit unui sondaj de opinie publicat marți de presa franceză și preluat de Reuters. Și prezența la vot este estimată mai scăzută cu un procent față de primul tur al scrutinului, repectiv de 70%.

Emmanuel Macron si Marine Le PenFoto: Myriam Tirler / AFP / Profimedia Images

Sondajul Opinion Way-Kea Partners publicat de Les Echos şi Radio Classique îl creditează pe Macron cu victoria, el urmând să primească 54% din voturi.

Răspunsurile primite indică o participare a numai 70% din alegătorii francezi, cu 1% mai puţin decât în primul tur şi sub recordul de absenteism stabilit la alegerile din 2017, când au votat numai 74,56% din cei înscrişi pe liste - cel mai redus procentaj din 1969 până acum.

Tot marți, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a anunțat că-l va vota pe Macron în finala alegerilor prezidențiale.

Duminică, 10 aprilie, a avut loc prima rundă a scrutinului care i-a plasat pe Macron și Le Pen în turul al doilea.