Emmanuel Macron s-a declarat luni "în favoarea" unor noi sancțiuni UE împotriva Rusiei, referindu-se la petrol și cărbune, afirmația venind după descoperirea a sute de cadavre de civili în regiunea Kievului, în special în Bucha, transmite AFP. Președintele francez nu a spus însă nimic de importurile de gaze rusești.

Emmanuel MacronFoto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

"Ceea ce s-a întâmplat la Bucha necesită un nou set de sancțiuni și măsuri foarte clare", a declarat președintele francez la France Inter. "Așa că ne vom coordona cu partenerii noștri europeni, în special cu Germania" în "următoarele zile", a adăugat el, referindu-se la sancțiunile individuale și la măsurile privind "cărbunele și petrolul".

Cu "ceea ce se întâmplă", în special "la Mariupol, trebuie să transmitem un semnal că este este vorba de demnitatea noastră colectivă și valorile noastre pe care le apărăm", a continuat Emmanuel Macron, care a fost întrebat despre Ucraina în calitate de președinte și nu de candidat la prezidențiale.

El a reafirmat, la fel ca duminică într-un tweet, că este "extrem de șocat" de "scenele insuportabile" de la Bucha, care trebuie condamnate "cu cea mai mare fermitate". "Există astăzi indicii clare de crime de război" și "este mai mult sau mai puțin stabilit că armata rusă" a fost cea care s-a aflat în acest orășel unde au fost masacrați civili. "Trebuie să se facă dreptate la nivel internațional. Cei care au fost responsabili pentru aceste crime trebuie să fie trași la răspundere", deoarece "nu va exista pace fără justiție", a spus el.

Numărul total de decese este încă neclar. Potrivit procurorului general al Ucrainei, Iryna Venediktova, cadavrele a 410 civili au fost găsite pe teritoriile din regiunea Kiev, recent recucerite de la trupele rusești. Moscova a negat că ar fi făcut ceva greșit.

Germania este principalul obstacol în calea impunerii unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, a afirmat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki.