Republicanii americani au tras miercuri un semnal de alarmă cu privire la „catastrofa umanitară” pe care o reprezintă imigrația în creștere în Statele Unite, într-un moment în care autoritățile se pregătesc pentru un nou val de imigranți, potrivit AFP.

Migranti la granita sudica a SUAFoto: Guillermo Arias / AFP / Profimedia Images

Sosirile din Mexic au crescut în ultimele săptămâni, iar două memorii publicate de liderii partidelor de opoziție îl acuză pe președintele democrat Joe Biden că face din actuala criză la graniță „cea mai gravă din istoria Americii”.

Senatorii republicani au susținut o conferință de presă pentru a denunța răspunsul slab al lui Joe Biden la situația la graniță, despre care spun că este scăpată de sub control, înaintea alegerilor intermediare din noiembrie.

„Astăzi, o criză se declanșează la granița de sud”, a declarat senatorul deTexas Ted Cruz reporterilor. O criză „de zi cu zi”, potrivit republicanului, „creată de Joe Biden și Kamala Harris” .

"Cu toate acestea, președintelui nostru nu-i pasă, vicepreședintelui nostru nu-i pasă. Democraților din Congres nu le pasă", a adăugat el.

Acuzându-i pe democrați că sprijină imigrația ilegală, senatorul a spus că partidul de guvernământ îi vede pe „cele două milioane de imigranți ilegali care au sosit anul trecut ca viitori alegători democrați”.

Polițiștii de frontieră au blocat 1,7 milioane de treceri ilegale în ultimul an, cel mai mare număr înregistrat până în prezent.