Opozantul Kremlinului Alexei Navalnîi a fost condamnat marți de un tribunal rus la nouă ani de închisoare, pentru fraudă pe scară largă, Reuters notând că sentința îl va ține pe cel mai proeminent adversar al președintelui Vladimir Putin departe de politica activă, pentru anii următori.

Alexei Navalnii la tribunalFoto: - / Sputnik / Profimedia
  • UPDATE 15:10 Opozantul rus a reacționat la condamnare cu un mesaj pe Twitter, „Nouă ani. Ei bine, așa cum obișnuiau să spună personajele din serialul meu preferat, "The Wire": "Ai de făcut doar două zile. Ziua în care intri și ziua în care ieși". Aveam chiar și un tricou cu acest slogan, dar autoritățile penitenciare mi l-au confiscat, considerând că imprimeul este extremist.”

Navalnîi ispășește deja o pedeapsă de doi ani și jumătate într-o tabără penitenciară la est de Moscova, pentru încălcarea condițiilor de eliberare condiționată.

Alexei Navalnîi, pe care instanța l-a amendat și cu 1,2 milioane de ruble (11.535 de dolari), a respins ultimul dosar penal împotriva lui drept motivat politic și a pledat nevinovat.

Opozantul rus a fost judecat în timp ce era deja încarcerat pentru alte condamnări, pe care el le respinge și care sunt considerate de lumea occidentală drept acțiuni politice care au în spate influența Kremlinului.

Navalnîi, parcă tot mai slab fizic, a stat alături de avocații săi într-o cameră plină de ofițeri de securitate ai sistemului penitenciar, în timp ce judecătorul citea acuzațiile care i se aduc. El a părut imperturbabil, privind în jos în timp ce răsfoia documentele instanței.

Procurorii au cerut instanței să-l trimită într-o colonie penală de maximă securitate pentru 13 ani, sub acuzația de fraudă și sfidare a instanței.

Navalnîi a fost încarcerat anul trecut, când s-a întors în Rusia după ce a primit tratament medical în Germania în urma unui atac toxicologic cu un agent neurotoxic din epoca sovietică, în timpul unei vizite în Siberia în 2020. Navalnîi l-a acuzat pe Putin pentru atac. Kremlinul a susținut că nu a văzut nicio dovadă că Navalnîi a fost otrăvit și a negat orice rol al Rusiei.

După ultima audiere în instanță în cazul său, la 15 martie, Navalnîi și-a menținut atitudinea sfidătoare, scriind pe Instagram: "Dacă pedeapsa cu închisoarea este prețul dreptului meu uman de a spune lucruri care trebuie spuse ... atunci pot cere 113 ani. Nu voi renunța la cuvintele și faptele mele".

Autoritățile ruse i-au catalogat pe Navalnîi și pe susținătorii săi drept subversivi, hotărâți să destabilizeze Rusia cu sprijinul Occidentului. Mulți dintre aliații opozantului au fugit din Rusia mai degrabă decât să se confrunte cu restricții sau cu închisoarea în țara lor.

Mișcarea de opoziție a lui Navalnîi a fost etichetată drept "extremistă" și desființată, deși susținătorii săi continuă să își exprime opiniile politice, inclusiv opoziția față de intervenția militară a Moscovei în Ucraina, pe rețelele de socializare.