Un fost ministru austriac, personaj-cheie în scandalul de corupţie care dus la demisia cancelarului Sebastian Kurz, a fost plasat în arest preventiv, a anunţat vineri justiţia austriacă. Fostul ministru al familiei Sophie Karmasin, membră a partidului conservator OVP, a fost încarcerată ''pentru a preveni alte infracţiuni'', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Tribunalului penal regional din Viena.

catuseFoto: Digi 24

Karmasin, în vârstă de 55 de ani, este implicată în scandalul care a dus la demisia lui Kurz din funcţia de cancelar în octombrie. El şi-a anunţat apoi retragerea din politică în decembrie, la 35 de ani.

Căderea acestui politician, salutat cândva drept "copilul minune" al conservatorilor europeni după ce a devenit cel mai tânăr lider ales în mod democratic la 31 de ani în 2017, este dramatică.

Scandalul a izbucnit în octombrie 2021, când justiţia a efectuat percheziţii la cancelarie şi la Ministerul de Finanţe în cadrul unei anchete privind practicile unor apropiaţi ai lui Kurz, suspectaţi că au folosit fonduri publice pentru a plăti sondaje care au fost apoi falsificate pentru a îmbunătăţi imaginea fostului lider.

Acuzarea consideră, de asemenea, că, în schimbul sondajelor şi al unei acoperiri măgulitoare pentru Kurz, puternicul grup de presă Osterreich a fost recompensat cu inserţii publicitare profitabile. În acest caz, doamna Karmasin, care lucra pentru o companie de sondaje, ar fi comandat sondajele contestate unui fost coleg şi ar fi luat mită, printre alte infracţiuni, potrivit acuzării.

Potrivit mai multor instituţii media austriece, Kurz şi-a găsit un loc de muncă în cadrul companiei miliardarului conservator Peter Thiel, unde va fi responsabil de strategia globală. (sursa: Agerpres)