Autorităţile ruse au restrâns vineri accesul la site-urile a patru media independente, printre care BBC şi Deutsche Welle, întărindu-şi astfel controlul asupra informaţiei, în contextul invaziei declanşate de Moscova asupra Ucrainei, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit registrului Agenţiei pentru supravegherea comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, accesul la site-urile ediţiilor rusofone ale BBC şi radioteleviziunii germane Dutsche Welle, la site-ul independent Meduza şi la Radio Svoboda, antena rusă a Radio Free Europe/Radio Liberty, mass-media finanţată de Congresul american, a fost "limitat" la cererea Parchetului.

Paginile Facebook şi a mai multor mass-media independente erau parţial inaccesibile vineri în Rusia, pe măsură ce autorităţile strâng laţul în jurul vocilor critice, în plin război cu Ucraina. (Agerpres)