Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi după-amiază, într-o conferință de presă comună cu șefii NATO și Consiliului European, că Rusia va fi vizată de un nou "pachet masiv de sancțiuni", care vor viza, printre altele, limitarea accesului la tehnologii cruciale, "de care au nevoie cu disperare".

Ursula von der LeyenFoto: Comisia Europeana

Șefa Comisiei Europene a spus că a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei, pe care l-a asigurat că Rusia va fi trasă la răspundere și "va plăti un preț mare".

  • "Vom prezenta un pachet masiv de sancțiuni, care vor include sancțiuni financiare ce vor avea un impact foarte greu. Economia Rusiei este deja sub presiune de săptămâni întregi", a spus Ursula von der Leyen.
    ''Aceste sancţiuni vor suprima creşterea economică a Rusiei, vor creşte costurile îndatorării, vor creşte inflaţia, vor intensifica ieşirea capitalurilor şi vor eroda gradual baza sa industrială'', ea adăugat ea.