Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus joi că Rusia a aprobat un atac asupra Ucrainei și că președintele rus Vladimir Putin nu a răspuns invitatației sale la negocieri, relatează Reuters, The Kyiv Independent și AFP.

Președintele ucrainean Volodimir ZelenskiFoto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia

Zelenski a făcut declarațiile într-un scurt mesaj video postat pe Telegram și în care a vorbit atât în ucraineană, cât și în rusă.

”Vreau să mă adresez tuturor cetățenilor ruși. Nu ca președinte. Mă adresez cetățenilor ruși ca cetățean al Ucrainei”, a spus Zelenski în rusă. „Există peste 2000 km de graniță comună între noi. Armata voastră este acum de-a lungul acelei granițe. Aproape 200.000 de soldați. Mii de vehicule militare”.

„Conducerea voastră a aprobat ca ei să facă un pas mai departe, pe teritoriul unei alte țări”, a adăugat el, potrivit CNN.

O invazie rusă a Ucrainei ar putea începe „de pe o zi pe alta” cu riscul de a „deveni începutul unui mare război în Europa”, a avertizat el.

Totodată, Zelenski a spus că inițiat chiar și astăzi o conversație telefonică cu omologul său rus, dar nu i-a răspuns.

”Am auzit tăcerea în schimb”, a zis el, potrivit The Kyiv Independent.

Președintele ucrainean a făcut un apel la ruși pentru a preveni războiul.

El a spus că Ucraina vrea pace și că se va apăra dacă Rusia înaintează cu invazia.

„Vor rușii un război?”, a întrebat el.”Răspunsul depinde de voi, cetățenii Federației Ruse”. „Dacă guvernul rus nu vrea să vină la masa negocierilor cu noi, poate va veni la masă cu voi”, mai spune Zelenski.