Kremlinul a susținut miercuri seara că liderii „republicilor” separatiste autoproclamate pro-ruse din estul Ucrainei i-au cerut „ajutor” președintelui rus Vladimir Putin pentru a „respinge agresiunea” armatei ucrainene, potrivit AFP.

Dmitri PeskovFoto: Agerpres/AP

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă de stat ruse, a declarat că aceste două regiuni rebele pro-ruse au „solicitat ajutor președintelui Rusiei pentru a respinge agresiunea forțelor armate ucrainene”.

Două convoaie separate de echipamente militare fără însemne identificabile se îndreptau spre orașul Donețk, în estul Ucrainei, pe drumuri diferite din direcția graniței cu Rusia, potrivit unui martor Reuters.

Pentagonul confirmă că forțe militare ruse suplimentare se deplasează în Donețk și Luhansk

Liderul separatist al regiunii Donețk a declarat miercuri că forțele guvernamentale ucrainene ar trebui să se retragă de pe teritoriul pe care statul autoproclamat îl revendică și să își ia armele cu ele, relatează Reuters.

TASS l-a citat pe Denis Pușilin, șeful „Republicii Populare Donețk”, spunând presei de stat ruse că un astfel de scenariu ar fi cel optim.

Rusia a recunoscut săptămâna aceasta două regiuni separatiste ucrainene, inclusiv a lui Pușilin, drept state independente.

Separatiștii revendică o zonă mult mai mare de teritoriu decât controlează în prezent în Ucraina.