​Donald Trump a văzut "geniu" în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, marţi, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Urmărind discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care preşedintele rus a declarat că recunoaşte independenţa a două teritorii separatiste din Ucraina, "Am spus- este geniu", a declarat miliardarul republican într-un podcast conservator. "Cât de deştept este", a adăugat fostul preşedinte despre Vladimir Putin, lăudând în trecere relaţia sa cu liderul rus.

Apropierea dintre cei doi a fost în trecut subiectul unor puternice critici. Subliniind că îl cunoaşte "foarte bine" pe Vladimir Putin, Donald Trump a mai apreciat într-un comunicat că liderul rus "nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum". Denunţând modul în care succesorul său Joe Biden gestionează dosarul, el a spus că "nu a existat absolut niciun motiv pentru ca situaţia care se desfăşoară în prezent în Ucraina să aibă loc".

Donald Trump, care cochetează cu posibilitatea de a reveni în cursa pentru Casa Albă, a calificat pe de altă parte ca "slabe" sancţiunile adoptate pentru moment de administraţia Biden. "Sunt nesemnificative în comparaţie cu cucerirea unei ţări şi a unor terenuri situate strategic", a acuzat fostul preşedinte.

"Putin nu numai că obţine ceea ce şi-a dorit întotdeauna, dar devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor şi petrolului", a adăugat el. După primele sancţiuni prudente, care vizau în special teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, Casa Albă şi-a înăsprit marţi răspunsul împotriva Moscovei, dezvăluind noi sancţiuni care ţintesc în special sectorul bancar rus. (Sursa: Agerpres)