Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski nu și-a anulat programul oficial și va merge sâmbătă în Germania pentru a participa la Conferința de Securitate de la Munchen, potrivit unei declarații oficialecitate de Reuters. Zelenski se va întâlni cu vicepreședintele american Kamala Harris, urmând ca cei doi să lanseze un nou apel către Rusia să se retragă de la graniță. Președinția ucraineană a precizat însă că șeful statului se va întoarce imediat în țară, după eveniment.

Președintele ucrainean Volodimir ZelenskiFoto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Zelenski se va întâlni cu premierul britanic Boris Johnson, cancelarul Germaniei Olaf Scholz și vicepreședintele SUA Kamala Harris, dar și cu reprezentanți ai instituțiilor internaționale financiare, dorind să obțină noi acorduri privind sprijinul financiar și militar.

Sâmbătă dimineața încă nu era clar dacă președintele Ucrainei Volodimir Zelenski își va continua agenda și va merge la Conferința de securitate de la Munchen, în contextul în care oficialii americani și-au exprimat temerile că plecarea sa în acest moment ar fi riscantă și ar oferi oportunitatea pentru Rusia să speculeze că a fugit din țară.

Întrebat în legătură cu acest aspect, președintele american Joe Biden a spus că decizia îi aparține, adăugând că ”în căutarea unei soluții diplomatice, ar putea fi înțelept” ca Zelenski să NU părăsească Ucraina.

Conferința de securitate de la Munchen a fost fondată în 1963 ca modalitate a liderilor occidentali de a discuta cele mai presante subiecte de securitate de pe scena internațională. Rusia a anunțat că nu va participa la eveniment, pentru prima oară din 1999.