Un val înspăimântător venit de niciunde în noiembrie 2020 a ridicat o geamandură solitară din largul provinciei British Columbia cu 17,6 metri. Valul înalt cât patru etaje a fost acum confirmat ca fiind cel mai extrem înregistrat vreodată. Un asemenea eveniment apare o dată la 1.300 de ani și nici n-am fi știut de el, dacă n-ar fi luat la plimbare o geamandură.

Val monstruosFoto: MIT News

Timp de secole, valurile criminale n-au fost decât folclor marinăresc. Dar în 1995 mitul a devenit realitate: în prima zi a anului, un val de aproape 26 de metri a lovit prin surprindere o platformă de foraj marin la 160 km de coastele Norvegiei. Valul Draupner, cum a fost numit, a sfidat toate modelele puse laolaltă de savanți.

De atunci au fost semnalate zeci de astfel de valuri, unele chiar în lacuri, dar niciunul nu s-a comparat cu valul Ucluelet din largul Vancouverului, British Columbia, Canada. Acela nu a fost cel mai înalt, dar dimensiunea lui în comparație cu cele din jur n-a avut seamăn.

Oamenii de știință definesc un val drept monstruos dacă este de două ori mai înalt decât cele din zonă. Valul Draupner a avut înălțimea de 25,6 m, iar vecinii lui 12 m. Ucluelet a fost de trei ori mai înalt decât cele din jur.

„Proporțional, Ucluelet este valul cel mai extrem înregistrat vreodată. Doar câteva au fost observate direct în largul mărilor, dar niciunul de asemenea magnitudine”, afirmă fizicianul Johannes Gemmrich de la University of Victoria.

Cercetătorii încă încearcă să afle cum se formează asemenea valuri, pentru a le putea și prezice. Nici Ucluelet, nici Draupner n-au produs pagube sau victime, dar altele au făcut-o. Se crede că vase dispărute în anii ʼ70 au fost scufundate de vauri monstruoase.

În 2016, cercetători de la Massachussetts Institute of Technology au publicat în revista Journal of Fluid Mechanics informații privind o aplicație care dă navigatorilor sau operatorilor o alertă cu 2-3 minute înainte de producerea unui astfel de eveniment, astfel încât să aibă o șansă de a închide operațiunile esențiale de pe o navă sau platformă. Aplicația poate da informații precise despre locul și timpul în care un asemenea rar eveniment se va produce.

În fața evenimentelor naturale extreme, oamenii pot încă doar să încerce să se apere, nicidecum să le domine. Dar mijloacele pe care le pune la dispoziție știința evoluează de la zi la zi și de la an la an.

Surse: American Physical Society: American Physical Society: Scientific Reports