Kremlinul a încercat să explice marţi de ce Vladimir Putin a folosit la adresa Ucrainei o expresie ce a provocat scandal, fiind interpretată de mulți drept o referință la viol.

Vladimir Putin si Emmanuel MacronFoto: kremlin.ru

Declarația a fost dată de președintele rus în timpul întâlnirii cu Emmanuel Macron, în condițiile în care subiectul discuției era Ucraina.

Insistând că guvernul de la Kiev ar trebui să fie forțat să pună în aplicare acordurile de la Minsk, liderul de la Kremlin a afirmat: "Fie că îți place sau nu îți place, îndură, frumusețea mea".

Comentariul a stârnit o dezbatere aprinsă pe internet, unii critici ai lui Vladimir Putin spunând că este o remarcă ce legitimează violul, în timp ce alții au văzut în ea un mod de a mustra un copil sau o referire la o ghicitoare din epoca sovietică, notează AFP.

"Președintele (rus) a vrut să spună că atunci când un stat a fost de acord să își asume obligații, trebuie să le respecte", a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Președintele rus este obișnuit să facă remarci controversate. De exemplu, el și-a comparat criticii cu maimuțele sau a declarat că adversarul său numărul unu, Alexei Navalny, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit, ar fi murit dacă ar fi fost cazul.

Conform site-ului Dslov.ru, citat de Agerpres, remarca făcută de Putin este de fapt o expresie provenită din parafrazarea unor versuri din basmul ''Domniţa adormită şi cei şapte voinici'', al lui A.Puşkin, cărora li s-a dat o conotaţie obscenă.