Zilele următoare vor fi cruciale în privința confruntării Rusia-Occident pe tema Ucrainei, a spus președintele francez Emmanuel Macron după întâlnirea de luni cu Vladimir Putin, care a sugerat că au fost înregistrate unele progrese în cadrul negocierilor, transmite Reuters.

Vladimir Putin si Emmanuel MacronFoto: kremlin.ru

Putin a declarat că primul summit de la Moscova pe care l-a avut cu un lider occidental de când Kremlinul a început să maseze trupe în apropierea vecinului său a fost substanțial, dar a repetat, de asemenea, avertismentele privind pericolul de a se ajunge la un război în cazul în care Ucraina va adera la NATO.

Rusia, care se luptă pentru influență în Europa, cere garanții de securitate, printre care promisiunea de a nu desfășura rachete în apropierea granițelor sale și reducerea infrastructurii militare a NATO. Occidentul a răspuns că unele dintre cererile Rusiei sunt inacceptabile, dar că este dispus să discute despre controlul armelor și despre măsuri de consolidare a încrederii.

Macron: Următoarele zile vor fi decisive

Macron, care a ținut să-și pună în valoare activitatea diplomatică în condițiile în care peste două luni ar putea candida acasă pentru un nou mandat de președinte al Franței, a avut luni cinci ore de discuții cu liderul de la Kremlin, în timpul unei cine la Moscova.

"Următoarele zile vor fi decisive și vor necesita discuții intense pe care le vom purta împreună", a declarat Macron reporterilor după cină.

Putin a sugerat că unele dintre ideile lui Macron ar putea ajuta la dezamorsarea crizei.

"O serie de idei, propuneri ale sale, despre care probabil că este încă prea devreme pentru a vorbi, cred că este foarte posibil să constituie baza pașilor noștri comuni în continuare", a spus el.

Cei doi urmează să vorbească din nou după ce Macron se va întâlni cu liderii ucraineni.

Președintele francez merge marți spre Kiev pentru a se întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski, după ce a prezentat Moscovei - care s-a declarat pregătită pentru "compromisuri" - propunerile sale pentru dezamorsarea crizei din Ucraina.

Macron se va întâlni apoi la Berlin cu cancelarul Olaf Scholz, abia întors de la Washington, în cadrul unei serii de eforturi diplomatice europene în această săptămână și în următoarea.

Putin: Nu vor exista câștigători într-un război cu Europa

Rusia, care a rupt Crimeea de la Ucraina în 2014, susține separatiștii din estul țării și a masat peste 100.000 de soldați în apropierea graniței cu Ucraina.

Moscova susține că nu plănuiește o invazie, dar ar putea întreprinde acțiuni militare nespecificate dacă cererile sale de securitate nu sunt îndeplinite.

Rusia consideră că primirea de către NATO a 14 noi membri est-europeni în cele trei decenii care au trecut de la încheierea Războiului Rece reprezintă o invadare a sferei sale de influență și o amenințare la adresa securității sale.

"Dacă Ucraina aderă la NATO și încearcă să recupereze Crimeea prin mijloace militare, țările europene vor fi automat atrase într-un conflict militar cu Rusia. Nu vor exista câștigători", a declarat Putin.