Nouă persoane au murit în ultimele trei zile în Austria, în principal în regiunea Tirol, unde au fost înregistrate aproximativ o sută de avalanșe, relatează AFP.

Avalansa AustriaFoto: Captura video

Vineri seară, serviciile de urgență au anunțat că cinci persoane care aparțineau aceluiași grup au murit, fără a oferi detalii.

Polițiștii au spus apoi că este vorba de patru suedezi în vârstă de patruzeci de ani care au ieșit în afara pistei cu un ghid montan în zona de schi Ischgl, la granița cu Elveția.

Ghidul și patru bărbați au fost luați de avalanșă, târâți 350 de metri și îngropați complet. Doar un al cincilea a supraviețuit: a putut să avertizeze un prieten prin telefon și a fost luat cu elicopterul.

În aceeași zi, în Auffach, un bărbat de 60 de ani și soția lui în vârstă de 61 de ani, care făceau schi, au murit, potrivit unui alt comunicat al poliției din Tirol.

A doua zi, un austriac de 58 de ani a fost ucis într-o avalanșă în Schirmn, nu departe de Innsbruck. El era însoțit de alte patru persoane care au fost rănite.

Un alt accident mortal s-a produs în vestul îndepărtat al țării, în Vorarlberg, un schior cu experiență în vârstă de 43 de ani a murit.

Prietenii lui au reușit să-l localizeze și să sune la serviciile de urgență, dar medicul nu a reușit să-l resusciteze.

Salvatorii au fost nevoiți să intervină de vineri până duminică în urma unui număr excepțional de avalanșe, din cauza ninsorilor abundente.

O astfel de avalanșă a înghițit cinci pasionați de sporturi de iarnă pe o pârtie din celebra stațiune Sölden, dar toți au putut fi salvați.

„În ultimele trei zile, au fost în jur de 100 de incidente de tip avalanșă, care au necesitat 70 de intervenții”, o cifră „fără precedent”, au declarat duminică autoritățile din Tirol, avertizând asupra unui „pericol” ridicat care ar trebui să persiste în zilele următoare.

În ultimii ani, avalanșele au ucis în medie 20 de persoane pe an în Austria.

Ultimele două sezoane au fost mai puțin mortale, deoarece pandemia de Covid-19 a redus numărul de schiori.