Un avion care a părăsit joi aeroportul din capitala Islandei, Reykjavik, și a dispărut cu patru persoane la bord, inclusiv trei turiști străini, a fost găsit la câteva zeci de metri adâncime într-un lac, au anunțat paza de coastă și poliția, relatează AFP.

Lacul ThingvallavatnFoto: Captura Google Maps

Mai multe informații despre accident, inclusiv despre soarta pasagerilor, ar trebui comunicate în timpul zilei.

„Avionul a fost găsit cu un submarin cu telecomandă (...), în partea de sud a lacului Thingvallavatn” vineri seară, au scris pe Facebook în noaptea de vineri spre sâmbătă autoritățile.

Întrebat de televiziunea națională RUV, șeful poliției locale Oddur Árnason a spus că ambarcațiunea se afla la 50 de metri adâncime în Lacul Thingvallavatn, lângă unul dintre cele mai vizitate parcuri naționale din țară, insula Thingvellir.

Operațiunea de căutare, care a mobilizat o mie de oameni, inclusiv aproape 800 de salvatori, este cea mai mare desfășurată în Islanda din 2017.

Plecat joi în jurul orei 10:30 GMT de pe aeroport pentru a survola împrejurimile Cercului de Aur, la aproximativ patruzeci de kilometri de capitala Islandei, micul avion de tip Cessna C172 urma să se întoarcă la punctul de plecare două ore mai târziu, conform planului de zbor.

La bord se aflau pilotul, și trei ocupanți „mai tineri”, potrivit pazei de coastă – turiști a căror naționalitate nu a fost dezvăluită.

Pilotul, un islandez cu experiență în vârstă de 50 de ani, a fost numit de presa locală drept Haraldur Diego și zbura de 26 de ani.