O avalanșă într-o zonă din Alpii austrieci, la granița cu Elveția, a ucis patru persoane, iar o a cincea persoană este dată dispărută, a informat vineri agenția de presă APA, potrivit Reuters.

AlpiFoto: Captura video

O avalanșă separată a avut loc vineri și a măturat la propiu o pârtie de schi din populara stațiune Soelden, unde cinci persoane au fost salvate până acum, a declarat Patrick Ortler, supervizorul centrului de control al serviciilor de urgență din provincia Tirol, unde s-au produs ambele avalanșe.

O altă persoană prinsă în avalanșa mortală din apropierea orașului Spiss de la granița cu Elveția a suferit răni ușoare și au fost trimise elicoptere de salvare din Elveția și Austria , a adăugat el.

Nu a fost imediat clar în ce activitate erau implicate victimele avalanșei din Spiss sau de unde provin, a spus Ortler.