Forțele americane pentru operațiuni speciale au desfășurat cu succes joi o misiune antiteroristă în nord-vestul Siriei, a anunțat Pentagonul, precizând că nu au existat victime americane, dar fără să dea alte detalii, transmite Reuters.

Soldati din fortele speciale SUAFoto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia

Locuitorii orașului Atmeh din nord-vestul Siriei și rebelii care luptă împotriva guvernului sirian au spus că s-au consemnat mai mulți morți din rândul civililor în operațiunea de două ore, adăugând că raidul ar fi vizat un jihadist afiliat la Al-Qaida.

"Forțele de operațiuni speciale americane sub controlul Comandamentului Central al SUA au efectuat o misiune antiteroristă în această seară în nord-vestul Siriei. Misiunea a fost un succes", a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat.

"Nu au existat victime americane. Mai multe informații vor fi furnizate pe măsură ce vor fi disponibile", a adăugat acesta.

Apărarea Civilă Siriană (Căștile Albe) a spus joi că cel puțin 13 oameni au fost uciși, printre care și șase copii, în timpul bombardamentelor și schimburilor de focuri.

Cea mai mare operațiune de după lichidarea lui al-Baghdadi

Locuitorii din Atmeh au afirmat că raidul a avut loc în jurul miezului nopții, într-o zonă dens populată din apropierea graniței cu Turcia, unde zeci de mii de sirieni plecați din casele lor trăiesc în tabere improvizate sau în locuințe supraaglomerate.

Nu există informații privind uciderea vreunui jihadist, dar localnicii au spus că au auzit focuri de armă intense în timpul operațiunii, ceea ce indică faptul că a existat rezistență contra raidului forțelor speciale americane.

Un localnic a spus că mai multe persoane au fost ucise în timpul raidului, în timp ce un altul a afirmat că salvatorii au scos cel puțin 12 cadavre din dărâmăturile unei clădiri cu mai multe etaje, inclusiv copii și femei.

Charles Lister de la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington a declarat că a vorbit cu locuitori din zona vizată, care au spus că operațiunea a durat mai mult de două ore.

"Aceasta pare a fi cea mai mare operațiune de acest tip" de la raidul Baghdadi, a adăugat el.

Amintim că liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost ucis într-un raid al operațiunilor speciale americane în nord-vestul Siriei în 2019.

Jihadistul vizat era cu familia când au venit forțele speciale americane

Locuitori și surse din rândul rebelilor contra regimului de la Damasc au declarat că mai multe elicoptere au aterizat în apropiere de Atmeh, în provincia Idlib, ultima mare enclavă deținută de insurgenții care luptă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad, iar explozii au fost auzite în apropierea locuinței unui jihadist străin.

Jihadistul ce ar fi fost vizat era împreună cu familia sa în momentul raidului, a declarat un oficial rebel care a refuzat să fie numit.

Martorii au declarat că raidul s-a încheiat cu aeronave despre care se crede că sunt elicoptere părăsind locul, dar avioane de recunoaștere neidentificate încă mai zburau în zonă.

De ani de zile, armata americană ucide - folosind mai ales drone - lideri de top ai al-Qaida în nordul Siriei, unde gruparea jihadistă a devenit activă în timpul războiului civil din Siria, care durează de peste zece ani.

Operațiunile coaliției conduse de SUA împotriva rămășițelor celulelor Statului Islamic sunt mai frecvente în nord-estul Siriei, controlat de Forțele Democratice Siriene conduse de kurzi.