Un bărbat a întrerupt miercuri audienţa generală a papei Francisc de la Vatican, strigând în limba engleză „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu” şi fluturând o mască medicală pe care şi-a dat-o jos de pe faţă înainte de a fi scos din sală de poliţie, relatează Reuters și Agerpres.

Barbatul a fost escortat in afara audierii generale de la VaticanFoto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia

Bărbatul, care a fost auzit strigând şi cuvântul „mască”, stătea singur în spatele sălii de audienţă, departe de zona în care se aflau majoritatea credincioşilor.

Papa Francisc a auzit strigătele, însă nu este clar dacă a înţeles ce spunea bărbatul. După ce acesta din urmă a fost luat de forţele de poliţie ale Vaticanului, papa le-a cerut celor prezenţi în sala de audienţă să i se alăture pentru a spune o rugăciune pentru bărbat.

„În urmă cu câteva minute am auzit un bărbat care urla, vocifera, care avea o anumită problemă, nu știu dacă fizică, psihologică sau spirituală - dar el este un frate al nostru care are o problemă”, le-a spus suveranul pontif celor prezenți.

„Aș dori să încheiem rugându-ne pentru el, pentru fratele nostru care este în suferință, bietul om, fiindcă dacă urla, o făcea fiindcă suferă. Să nu fim surzi față de nevoile acestui frate”, a îndemnat papa Francisc.

Incidentul are loc după ce vinerea trecută suveranul pontif a declarat că dezinformările legate de vaccinurile anti-Covid încalcă drepturile omului, criticând inclusiv canalele mass-media catolice care răspândesc știri false legate de pandemie și coronavirus.

„Știrile false trebuie combătute, dar persoanele individuale trebuie mereu respectate, fiindcă ele adesea le cred fără a fi pe deplin conștiente sau responsabile”, a spus papa Francisc.

Miercurea trecută acesta a îndemnat părinții să își sprijine mereu copiii, chiar dacă aceștia sunt gay.