O găină a fost prinsă luni dimineața în timp ce „dădea târcoale în jurul zonei securizate a Pentagonului”, una dintre cele mai bine protejate clădiri din lume, a anunțat o organizație pentru drepturile animalelor, relatează AFP.

Gaina care a incercat sa intre in PentagonFoto: Captura

Angajaţii organizaţiei Animal Welfare League din Arlington au fost chemaţi să preia pasărea şi să o pună într-un coteț, a scris pe Facebook această asociaţie.

Tentativa de intruziune a găinii a fost anunţată şi de ziarul Military Times. ''Oare ea pur şi simplu s-a rătăcit, încercând să traverseze strada ? Sau este o spioană în misiune să fure secrete de stat ? Deocamdată nu vrea să spună nimic'', scrie în glumă publicaţia specializată în chestiuni militare, potrivit Agerpres.

Unii internauţi au sugerat totuşi să i se dea găinii numele de Ethel Rosenberg, celebra americancă arestată şi executată pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice în anii '50.