Autorităţile ucrainene au îndemnat sâmbătă Occidentul să dea dovadă de „vigilenţă şi fermitate” în negocierile lor cu Rusia, acuzată că a comasat trupe la frontiera cu Ucraina în vederea unei invazii, informează AFP și Agerpres.

Dmitro Kuleba, ministrul de externe al UcraineiFoto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

Rusia dezminte orice plan în acest sens şi cere garanţii pentru securitatea sa, printre care respingerea unei aderări a Ucrainei la NATO, ceea ce SUA au refuzat săptămâna aceasta să facă într-o scrisoare scrisă adresată Moscovei, calea diplomatică rămânând cu toate acestea deschisă.

În timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, a subliniat „importanţa de a fi vigilent şi ferm în contactele cu Rusia”, potrivit unui comunicat al ministerului său. Kuleba a îndemnat la „promovarea unei reglementări politice şi diplomatice” în criza ruso-occidentală în jurul Ucrainei, în timp ce tensiunile se află într-un punct culminant.

Potrivit Kievului, cei doi miniştri au subliniat importanţa „abţinerii de la măsuri susceptibile să alimenteze anxietatea” în societatea ucraineană şi „să compromită stabilitatea financiară” a acestei foste republici sovietice, una dintre cele mai sărace din Europa.

De asemenea, Kuleba i-a mulţumit Franţei că nu a evacuat familiile diplomaţilor săi din Ucraina, spre deosebire de mai multe alte ţări, printre care SUA, o decizie care a fost criticată de Kiev ca fiind prematură.

Jean-Yves Le Drian urmează să se deplasează în Ucraina, alături de omoloaga sa germană Annalena Baerbock, în perioada 7-8 februarie. Ei se vor deplasa inclusiv pe linia frontului cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, potrivit Kievului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat vineri ţările occidentale să nu semene „panică” în faţa întăririi trupelor ruse la frontieră.

Citește și: