Bulgaria nu doreşte soldaţi americani pe teritoriul său, dar este gata să accepte francezi, a declarat pentru postul naţional de radio BNR o sursă diplomatică de la Bruxelles. Decizia este aşteptată la mijlocul lunii februarie, în cadrul reuniunii miniştrilor apărării din NATO, citează Rador.

Trupe NATOFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Marţi, Pentagonul a anunţat că este gata să trimită 8.500 de militari în Europa în sprijinul împotriva unei posibile acţiuni militare ruse împotriva Ucrainei.

Sursa de la Bruxelles a subliniat că Federaţia Rusă a desfăşurat 140.000 de soldaţi la graniţă, îşi mută navele din Marea Mediterană în Marea Neagră şi şi-ar putea dubla forţele extrem de rapid. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se are în vedere trimiterea de trupe pe flancul de sud-est al Alianţei, dar a adăugat că o decizie în acest sens încă nu a fost luată.

De asemenea, Stoltenberg a confirmat că Spania va trimite în Bulgaria nave, care se vor alătura forţelor navale ale Alianţei şi intenţionează să trimită şi avioane de vânătoare.

Ţările de Jos vor trimite în Bulgaria două avioane de vânătoare F-35, începând din aprilie, o navă şi trupe terestre pentru a ajuta Forţele de răspuns ale Alianţei. Franţa şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe NATO în România.