Consiliul executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a validat marţi candidatura etiopianului Tedros Adhanom Ghebreyesus pentru un nou mandat la conducerea agenţiei ONU.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMSFoto: Fabrice COFFRINI/ AFP/Profimedia Images

„Nu am cuvinte. Sunt extrem de recunoscător pentru sprijinul reînnoit”, a declarat după vot, foarte emoţionat, directorul general al OMS, potrivit Agerpres.

În cadrul unei proceduri de vot cu buletin secret, cu uşile închise, membrii Consiliului executiv al OMS - peste 30 de ţări, printre care Franţa - au validat oficial candidatura lui Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Toate ţările participante la vot s-au pronunţat în favoarea candidaturii, potrivit unei surse diplomatice. Trei ţări nu au fost prezente la vot - Tonga, Afganistan şi Timorul Oriental.

Candidatura lui Tedros Adhanom Ghebreyesus urmează să fie supusă la vot, în luna mai, de ansamblul ţărilor membre ale OMS, o formalitate ţinând cont că nu există alte candidaturi.

„Apreciem nu doar leadership-ul dumneavoastră în această perioadă, dar şi umanitatea şi compasiunea dumneavoastră, în special angajamentul constant în favoarea celor mai vulnerabile persoane”, a subliniat reprezentantul sud-coreean Kim Ganglip, în numele ţărilor din regiunea Pacificului de Vest.

Reprezentantul francez Jerome Salomon, care s-a exprimat în numele celor 53 de state membre ale OMS din regiunea europeană, a prezentat lista lungă a provocărilor sanitare mondiale care îl aşteaptă pe Tedros Adhanom Ghebreyesus, precum şi provocările instituţionale, precum punerea în practică a planurilor de prevenire şi combatere a „abuzurilor şi hărţuirii sexuale, în special prin garantarea unei culturi organizaţionale care favorizează respectarea regulilor”.

De partea sa, Tedros Adhanom Ghebreyesus a lansat un apel la consolidarea rolului OMS „în centrul arhitecturii mondiale a sănătăţii” şi le-a cerut ţărilor să recunoască „sănătatea ca un drept uman fundamental”.

În funcţie din 2017, şeful OMS este extrem de apreciat, în special de ţările africane, pentru că a făcut ca întreaga comunitate internaţională, mai ales în timpul pandemiei, să privească mai mult spre Africa. În vârstă de 56 de ani, acest specialist în malarie este licenţiat în imunologie, doctor în sănătate comunitară şi fost ministru al sănătăţii şi ministru de externe în Etiopia.

El este primul african care conduce OMS şi s-a aflat în prima linie de la începutul pandemiei de Covid-19.

După un prim mandat marcat de criza sanitară legată de Covid-19, care a evidenţiat lacunele OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus va trebuie să adopte măsuri pentru consolidarea agenţiei ONU astfel încât viitoare epidemii să fie prevenite sau gestionate mai bine.

„Succesul viitor al OMS va depinde de sprijinul dumneavoastră” pentru propunerile care vizează ca până în 2028-2029 cotizaţiile statelor membre să reprezinte 50% din bugetul organizaţiei'', a dat asigurări directorul general al OMS.

În prezent, 16% din bugetul acestei agenţii a ONU provine din cotizaţiile obligatorii ale statelor membre, restul fiind format din contribuţii voluntare ale donatorilor publici şi privaţi care decid cum îi poate utiliza OMS.