Autoritățile din statul american Maryland au descoperit săptămâna aceasta peste 100 de șerpi, unii dintre ei veninoși, în casa unui bărbat care a murit, relatează Fox News.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bărbatul în cauză, al cărui nume nu a fost făcut public de autorități, a fost găsit mort miercuri de către polițiști în locuința sa din Pomfret, un cătun aflat la aproximativ 48 de kilometri sud de capitala americană Washington D.C.

Polițiștii au fost chemați la fața locului după ce vecinii bărbatului l-au văzut prin geam prăbușit inconștient la podea și au sunat la 911.

Autoritățile au descoperit o colecție de 124 de șerpi vii când au intrat în casa bărbatului, o parte a acestora fiind veninoși și ilegali în statul Maryland.

Printre șerpii, care se aflau în terarii și au fost îngrijiți „cu meticulozitate”, potrivit oficialilor, se numărau cobre, pitoni, șerpi cu clopoței și specimene de mambă neagră.

„Ofițerul nostru responsabil de controlul animalelor a spus că nu a întâlnit niciodată așa ceva în peste 30 de ani de experiență”, afirmă Jennifer Harris, purtătoarea de cuvânt a Comitatului Charles în care se află cătunul.

Vecinii bărbatului spun că nu știau că acesta ține șerpi în locuință

Oficialii responsabili de controlul animalelor afirmă că nu este clar de ce bărbatul ținea atât de mulți șerpi dar că aceștia erau foarte bine îngrijiți, fiind ținuți la temperaturi și umidități apropiate de cele ale habitatului lor natural.

Mai mulți experți din statele învecinate au fost chemați la fața locului pentru a ajuta cu scoaterea șerpilor veninoși din locuință.

„Toți erau ținuți în condiții foarte sigure. El nu ținea prea multă mobilă în casă așa că, dacă de exemplu un șarpe ar fi scăpat, nu ar fi avut unde să se ascundă sau să rănească pe cineva”, a precizat Harris.

Vecinii bărbatului spuneau că n-aveau nici cea mai vagă idee că acesta păstra șerpi în locuința sa.

Un medic legist urmează acum să efectueze o autopsie pentru a stabili cauzele decesului său, autoritățile afirmând însă că nu au descoperit indicii că moartea sa nu ar fi fost una naturală.