Președintele sârb Aleksandar Vucic a denunțat joi „o vânătoare politică” împotriva lui Novak Djokovic, a cărui viză a fost anulată de autoritățile australiene, în timp ce tatăl jucătorului a spus că fiul său, la fel ca Isus, a fost „răstignit”, scrie AFP.

Aleksandar VucicFoto: Agerpres

La Belgrad, sute de oameni s-au adunat la apelul tatălui lui Novak Djokovic, Srdjan, de a sprijini vedeta mondială nr.1 din țara sa.

„Ceea ce nu este fair-play este goana politică (împotriva lui Djokovic n.r.) la care participă toți, de la premierul Australiei începând, susținând că regulile sunt valabile pentru toți”, a declarat presei președintele Aleksandar Vucic.

Autorităţile sârbe, a subliniat el, fac „tot ce este posibil” pentru a-l ajuta pe Djokovic, adăugând că Belgradul l-a contactat de două ori pe ambasadorul australian în Serbia şi că premierul Ana Brnabic urmează să se întâlnească cu un înalt oficial al Departamentului Australian pentru Imigrări şi Frontiere.

Belgradul intenționează să ceară autorităților australiene să-i permită lui Djokovic să stea în casa pe care o închiriase pentru Australian Open și nu în hotelul care servește drept centru de detenție, unde se află în prezent și pe care Vucic l-a numit „infam în adevăratul sens al cuvântului”.

„Mi-e teamă că acest tip de foame politică asupra lui Novak va continua, pentru că atunci când nu poți învinge pe cineva, te orientezi către chestiile astea”, a adăugat el.

Tatăl jucătorului, Srdjan Djokovic, îl compară pe Nole cu Iisus și-l declară cel mai mare sportiv din toate timpurile

La rândul său, tatăl jucătorului, Srdjan Djokovic, a insistat în fața manifestanților de la Belgrad că cere „sprijin (pentru fiul său), nu violență”.

Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ''derogare medicală'' pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.

Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.

"Ei îl ţin în captivitate. Îl calcă în picioare pe Novak ca să calce în picioare Serbia şi poporul sârb", a declarat joi tatăl lui Djokovic, Srdjan, pentru presa din Belgrad.

Srdjan Djokovic a afirmat că fiul său a devenit simbolul şi liderul lumii libere, a naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate, după ce acestuia nu i-a fost permisă intrarea în Australia pe motiv că viza solicitată nu este validă, liderul mondial fiind nevaccinat anti-Covid.