Premierul sudanez Abdallah Hamdok şi-a anunţat demisia la televiziunea de stat duminică seara, la mai bine de două luni după o lovitură de stat urmată de o represiune soldată cu 56 de morţi, informează AFP și BBC. Decizia de a demisiona lasă țara pe mâna liderilor militari care vor deține controlul total.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mii de oameni au protestat față de acordul pe care premierul îl făcuse cu liderii militari, acord prin care cele două părți urmau să împartă puterea. Înțelegerea a fost parafată după lovitura de stat pusă la cale în octombrie anul trecut, amintește BBC.

"Am încercat din răsputeri să împiedic ca ţara să alunece în dezastru, astăzi, când trece printr-un punct de cotitură periculos care îi ameninţă supravieţuirea (...) în contextul fragmentării forţelor politice şi al conflictelor între părţile (civilă şi militară). În pofida a tot ceea ce s-a făcut pentru a ajunge la un consens, acest lucru nu s-a întâmplat", şi-a argumentat Hamdok decizia.

Demisia premierului este o nouă lovitură dată tentativelor fragile de a trece la un regim democratic, după ce revolta populară reușise să-l înlăture de la putere pe fostul președinte autoritar Omar al-Bashir în 2019.

"Am decis să înapoiez responsabilitatea, să-mi anunţ demisia din funcţia de prim-ministru şi să dau şansa unui alt bărbat sau femeie din această ţară nobilă să... ajute să treacă prin ce a mai rămas din perioada de tranziţie către o ţară civilă democratică", a spus Hamdok în discursul televizat, potrivit Agerpres.

Abdallah Hamdok, care nu a reuşit să numească un guvern în timp ce protestele împotriva preluării puterii de către armată în octombrie au continuat, a spus că este nevoie de o masă rotundă pentru a se ajunge la un nou acord pentru o tranziţie politică spre democraţie.

Economist şi fost oficial al ONU, Abdallah Hamdok a devenit prim-ministru în baza unui acord de împărţire a puterii între militari şi civili după răsturnarea lui Bashir.

Înlăturat şi plasat în arest la domiciliu de către armată în timpul unei lovituri de stat pe 25 octombrie, fusese repus în funcţie în noiembrie.