​Oficiali americani și ruși vor lua parte la negocieri de securitate pe 10 ianuarie, în contextul unor tensiuni tot mai mari din cauza Ucrainei, a declarat luni un purtător de cuvânt al administrației Biden, citat de Reuters.

Joe Biden, discurs la Casa AlbaFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

De asemenea, Rusia și NATO vor participa probabil la alte discuții pe 12 ianuarie, iar o reuniune regională mai amplă, incluzând Moscova, Washington și mai multe țări europene, este programată pentru 13 ianuarie, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Moscova, care a neliniștit Occidentul prin masarea de soldați în apropierea Ucrainei, a prezentat o listă de cerințe privind propunerile de securitate pe care dorește să le negocieze, inclusiv o promisiune că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va renunța la orice activitate militară în Europa de Est și Ucraina.

"Când ne vom așeza la masa de discuții, Rusia își poate pune pe masă preocupările sale, iar noi ne vom pune pe masă și preocupările noastre cu privire la activitățile Rusiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, care a refuzat să fie numit și a precizat că nu se vor lua decizii cu privire la Ucraina fără implicarea Kievului.

"Vor exista domenii în care putem face progrese și domenii în care nu vom fi de acord. Despre asta este vorba în diplomație", a adăugat acesta.

Președintele SUA, Joe Biden, a promulgat luni o lege ce prevede cheltuieli masive și care, printre altele, va oferi 300 de milioane de dolari pentru o inițiativă de sprijinire a forțelor armate ucrainene și alte miliarde de dolari pentru apărarea europeană în sens larg.

Administrația americană, care crede că președintele rus Vladimir Putin ia în considerare o invazie a Ucrainei, fostă vecină sovietică, a promis sancțiuni rapide și brutale în cazul unei astfel de incursiuni. Rusia neagă astfel de intenții.

Oficialii ruși au confirmat anterior că intenționează să participe la negocierile de securitate din ianuarie cu Statele Unite și că iau în considerare posibilitatea de a se alătura discuțiilor NATO din 12 ianuarie. Întâlnirile din ziua următoare vor fi găzduite de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.