Când scriitorului columbian Alvaro Mutis a fost întrebat ce părere are despre prăbușirea zidului Berlinului și desființarea regimurilor estice, a răspuns laconic: „Cine este vesel astăzi este imbecil”, opinie care nu a fost dictată de simpatii socialiste, scrie Euronews, citat de Rador. „Această veselie provocată de sfârșitului comunismului este doar o mare imbecilitate care se alătură iluziei evlavioase de a crede că acum am devenit cu toții buni”, a mai spus Alvaro Mutis
- Bucuria sfârșitului comunismului
„Această veselie provocată de sfârșitului comunismului este doar o mare imbecilitate care se alătură iluziei evlavioase de a crede că acum, am devenit cu toții buni”, a explicat Mutis într-o întâlnire la Viena, în octombrie 1991, într-unul dintre acele turnee în care povestea isprăvile personajului principal al romanele sale, vagabondul Maqroll, care a reușit să-i vrăjească pe toți cititorii europeni. „Aceasta este o partea din opinia care se aude zilele acestea în America. Se crede că acum va înceta și gherila, sau sprijinul acordat acțiunilor extremismului de stânga, o altă eroare imensă, pentru că problemele economice ale progresului social continuă să fie complet nerezolvate și cu siguranță nu era de neconceput că acestea vor fi rezolvate prin implementarea ideologiei, a materialismului dialectic, a marxism-leninismului. Acum coșmarul a luat sfârşit, dar ne regăsim treji în fața unui coșmar și mai urât: situația Europei de Est, a Poloniei, a Ungariei, a României, a tuturor celor care vor fi ruinele lumii comuniste...”, concluziona Mutis.
- Sfârșitul războiului rece
Dizolvarea blocului sovietic a decretat sfârșitul tensiunilor Războiului Rece prin atribuirea blazoanelor morale unor personaje istorice care de multe ori s-au limitat la a certifica „sinuciderea” adversarului lor și nici nu putem crede că un observator lucid al istorie secolului al XX-lea s-ar fi putut gândi vreodată că Uniunea Sovietică este cu adevărat un paradis al muncitorilor, sau un paradis „tout court” (cf. „Revoluționarii” de EJ Hobsbawm). În cele din urmă, chiar și cursa frenetică a înarmărilor pe care SUA și-a asumat-o pentru a-şi epuiza adversarul pare a fi, la modul general, o altă absurditate, având în vedere că revoluția internațională a socialismului real, coșmarul efectului domino, ar putea rămâne doar amenințări relative în fața unei economii capitaliste triumfătoare la nivel global și întotdeauna capabilă să bată victorios timpul istoriei.
- Rolul Vaticanului
Printre marii câștigători ai comunismului se numără și Sfântul Ioan Paul al II-lea, un Papă cu siguranță intransigent în aplicarea variantei vaticane a Ostpolitik (cea pe care papa Bergoglio, la marele scandal al sectoarelor mai conservatoare ale Bisericii, o rezervă în prezent pentru dialogul dintre Orașul Vatican și Beijing) care la 1 decembrie 1989, a ajuns să-l întâmpine cu brațele deschise pe ultimul fiu al revoluției socialiste care a fost adevăratul arhitect al sfârșitului socialismului real în Rusia: Mihail Gorbaciov.
- Ideologia egalității la baza revoluției
„Nu am nicio îndoială despre bunele intenții (ale marxismului), însă bunele intenții trebuie să fie, la fel ca în orice act uman, bine sincronizate cu binele obiectiv, cu obiectivitatea, adică cu adevărul” – spunea Wojtyla în 1987. „În schimb, toți cei pe care acest sistem totalitar i-a atins într-un fel sau altul liderii și susținătorii săi, precum și cei mai ireductibili oponenți ai săi, au devenit victimele sale" - a spus Papa Ioan Paul al II-lea la 10 ianuarie 1992, vorbind în faţa Consiliul Pontifical pentru Cultură.
O afirmație care nu l-ar fi împiedicat pe Papa Wojtyla însuși să meargă în Cuba în 1998 în acea vizită istorică care pentru exilații cubanezi rămâne o rușine în istoria catolicismului și care se încadrează perfect și în prerogativele unui Papă care, într-un fel sau altul, a fost nevoit să „negocieze” cu unii dintre dictatorii care au afectat istoria umanității în secolul al XX-lea (vezi vizita lui Wojtyla în Chile la liderul criminal Augusto Pinochet).
- Indulgenţa occidentală față de Moscova sovietică
Îngăduința pe care intelighenția occidentală și-a exercitat-o față de diferitele regimuri de inspirație socialistă este în concordanță cu judecata istorică predominantă care nu şi-a dorit să facă o apă şi-un pământ din toate regimurile socialiste, sau chiar să-și permită să le echivaleze complet cu cele mai rele dictaturi fasciste. Însuși Ronald Reagan, care definise Uniunea Sovietică Imperiului Răului, a fost, împreună cu Gorbaciov lichidatorul zâmbitor al războiului rece, cu acel proces în etape în care se remarcă semnarea INF în decembrie 1987 (Intermediar-Range Nuclear Forces Treaty) care a reprezentat pasul major spre o adevărată destindere cu reducerea arsenalelor nucleare.
- Leviatan se apropie de sfârșit
Când, în primăvara anului 1985, Mihail Gorbaciov a preluat funcția de secretar general al PCUS după domnia lungă al lui Brejnev (1964-1982) și mandatele scurte ale lui J. Andropov (1982-1984) și K. Cernenko (1984), era relativ greu de prezis că URSS va dispărea atât de repede. Cu toate acestea, cei care pentru un motiv sau altul au frecventat Moscova în acei ani, nu puteau să nu observe anxietatea generalizată în care afla întregul sistem colectivist: leviatanul se apropia de sfârșit.
Exponent al aripii reformiste a PCUS, Gorbaciov a văzut toate limitele epopeei socialiste și s-a simțit obligat să demareze acel vast program de reînnoire a întregului sistem. Gorbaciov a încercat să scuture balamalele unei puteri mumificate care afectase o întreagă parte a lumii și alesese să reprime revoltele care, în urma destalinizării hrușcioviene și a revoltei tinerilor din anul '68, aspirau la o lume mai bună, cea care prin ridicarea steagului roșu pedepsise Statele Unite în războiul din Vietnam.
- Ascensiunea și înfrângerea lui Gorbaciov
Totuși, reformarea din interior a sistemului născut din Revoluția din Octombrie, eliminarea degenerării, erorilor, rigidităților, conservatorismului ar fi fost ca și un lucru imposibil. În cartea sa, Perestroika, ultimul țar sovietic scria în 1988: „Perestroika înseamnă depășirea procesului de stagnare, ruperea mecanismului de frânare [...] pentru a accelera progresul social și economic. Perestroika înseamnă inițiativă în masă. Este dezvoltarea democrației, a autoguvernării socialiste, încurajarea inițiativei și a activității creative,... mai multă glasnost, critică și autocritică în toate sferele societății noastre. […] Perestroika înseamnă eliminarea distorsiunilor eticii socialiste din societate […] Rezultatul final al politicii Perestroika este o reînnoire totală a fiecărui aspect al vieții sovietice”. Perestroika și glasnostul s-au ciocnit cu mari sectoare de interese consolidate, cu pozițiile privilegiate ale aparatelor rigide birocratic-centraliste, cu liderii nomenclaturii și nu numai.
- Schimbarea simbolului
Când în 1989, au fost autorizate grevele, imperiul socialist a început să se descompună, favorizând și izbucnirea conflictelor etnice (Nagorno-Karabah). Steagul roșu cu secera și ciocanul, care îmblânzise glorios barbaria nazisto-fascistă, a fost coborât de pe cel mai înalt stâlp de la Kremlin pe 25 decembrie 1991. Uniunea Sovietică nu mai exista.
0
3
