NATO a propus Rusiei să înceapă discuțiile despre securitate la 12 ianuarie, a transmis ministrul rus de externe adăugând că Moscova ia în calcul această dată, relatează duminică agențiile Tass și Reuters.

RusiFoto: goodfreephotos.com

"Am primit deja această ofertă (a NATO- n.red) și o luăm în calcul”, a declarat șeful diplomației de la Moscova.

Rusia a generat noi tensiuni în relația cu Occidentul după acțiunile militare de la granița cu Ucraina și după ce a prezentat public o așa-zisă listă de condiții pentru negocierile cu SUA și NATO, printre care blocarea discuțiilor privind o eventuală aderare a fostei republici sovietice la cea mai puternică alianță politico-militară.

Moscova a mai cerut încetarea exercițiilor militare și a desfășurării de forțe și armament NATO pe flancul estic, adică în țările Europei centrale și de Est care făceau parte din spațiul său de influență până la prăbușirea regimurilor comuniste.

SUA și Ucraina au acuzat Rusia că pune la cale o invazie în fosta republică sovietică, acuzații pe care regimul lui Vladimir Putin le-a respins.

Moscova a susținut că, din contră, relațiile tot mai strânse între NATO și Ucraina au fost cele care au dus la escaldarea tensiunilor din zonă.

Mai mult, Moscova a comparat evoluția evenimentelor cu criza rachetelor din Cuba, din 1962, când lumea a fost pe punctul izbucnirii unui război nuclear.

Putin a susținut că vrea să evite un conflict însă are nevoie de un răspuns imediat al SUA și NATO la solicitarea sa de a primi garanții de securitate.