Big Ben, numele atribuit uriașului orologiu instalat în turnul Elizabeth al Parlamentului Britanic, va răsuna din nou de Anul Nou, relatează BBC.

Big benFoto: geograph.org.uk

Clopotul va bate de 12 ori la miezul nopții în ajunul Anului Nou, în ciuda faptului că alte evenimente din capitala Angliei au fost anulate.

Va fi prima dată după aproape patru ani când cadranul ceasului va putea fi văzut din nou și ultima dată când Big Ben va răsuna cu ajutorul un mecanism temporar, înainte să fie reechipat cu mecanismul său original după patru ani de lucrări de restaurare.

Lucrările de restaurare la turnul și celebrul său ceas au început în 2017, ceea ce înseamnă că exteriorul a fost acoperit cu schele și clopotul în sine a fost redus la tăcere.

Cu toate acestea, a oferit Parlamentului posibilitatea de a realiza cel mai mare proiect de reparații din istoria de 160 de ani a clădirii.

Ceasul a fost proiectat de Edmund Beckett Denison și instalat de Edward John Dent în 1859.

Mecanismul său, care cântărește unsprezece tone și jumătate, a fost scos și dus la specialiștii de ceasuri Cumbria Clock Company din Lake District, unde au fost curățate și reparate peste 1.000 de piese separate.

Piesele au fost acum returnate la Westminster și vor fi reinstalate în următoarele luni.

Dar cadranul ceasului - renovat și readus la culorile sale originale - este acum expus, iar din primăvara anului viitor, Big Ben și clopotele sale vor cânta din nou melodia „Westminster Quarters” și la ore fixe pe tot parcursul zilei.

”Este emblematic - este probabil cel mai faimos ceas din lume, iar faptul că am pus mâna pe fiecare piuliță și șurub este un privilegiu imens”, a spus Ian Westworth, unul dintre membrii echipei de mecanici care se ocupă de ceasul de la Parlament.

"Va fi destul de emoționant când se va termina totul - va fi trist că proiectul s-a terminat, dar va fi și bucurie că l-am recuperat și totul va fi din nou funcțional totul”, a încheiat el.