Un grup de antivacciniști din Dresda ar fi plănuit să-l ucidă pe premierul landului Saxonia Michael Kretschmer, polițiștii germani efectuând miercuri o serie de percheziții în cadrul acestei anchete, relatează The Guardian.

PolizeiFoto: Dani Rockhoff

Ancheta vizează un grup de activiști care discutau pe platforma Telegram și puneau la cale uciderea demnitarilor din Saxonia din cauza restricțiilor impuse de guvern pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Săptămâna trecută, canalul ZDF a difuzat, în premieră, o investigație jurnalistică legată de această conspirație.

Forțele speciale au demarat miercuri perchezițiile după ce a rezultat din declarațiile unor membri ai grupului că ar fi în posesia unor arme și arbalete, a transmis poliția din Saxonia, pe twitter.

În ultimele săptămâni, în Saxonia au avut loc mai multe proteste față de restricțiile antiCovid, în condițiile în care statul se află pe locul al doilea în Germania ca număr de cazuri de infecții și are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare.

În același timp, Reuters amintește că, luna trecută, mai mulți protestatari s-au adunat în fața casei ministrului de interne, purtând torțe, într-o mișcare ce a fost percepută ca o amenințare directă la adresa ei.