Inger Stojberg, fost ministru danez al imigraţiei, cunoscută pentru poziţia sa dură în acest domeniu, a fost condamnată luni la 60 de zile de închisoare în legătură cu separarea unor cupluri de solicitanţi de azil minori, relatează agențiile internaționale, preluate de Agerpres.

Inger StojbergFoto: ALEXANDROS MICHAILIDIS / Alamy / Alamy / Profimedia

Sentinţa este definitivă.

"Inger Stojberg a fost găsită vinovată de încălcarea deliberată a legii privind responsabilitatea ministerială. Pedeapsa este închisoare cu executare pentru 60 de zile", a stabilit Curtea specială de justiţie de la Copenhaga.

În procesul început în septembrie, cei 26 de judecători ai acestei instanţe - care nu se reunesc decât pentru a judeca actuali sau foşti membri ai guvernului - au fost chemaţi să decidă dacă fosta şefă a Ministerului Imigraţiei şi Integrării a încălcat ''Convenţia europeană privind drepturile omului'' prin ordinul de separare a cuplurilor de solicitanţi de azil, în cazurile când femeia este minoră.

Stojberg s-a declarat nevinovată în debutul acestui proces inedit în ţara nordică.

În 2016, un număr de 23 de cupluri au fost separate, fără o examinare individuală a dosarului lor, în virtutea ordinului dat de ministrul liberal Inger Stojberg - care ulterior şi-a părăsit partidul, fără însă a renunţa şi la mandatul de deputată.

Acum, urmează ca şi parlamentul danez să se pronunţe asupra eventualei revocări a mandatului de deputat al lui Stojberg, decizie independentă de sentinţa anunţată luni.

Fost ministru al imigraţiei din 2015 până în 2019 într-un guvern de centru-dreapta susţinut de dreapta populistă antiimigraţie reprezentată de Partidul Popular DF, Stojberg a dus o politică extrem de restrictivă, determinând adoptarea a peste 110 amendamente de limitare a drepturilor străinilor în Danemarca, inclusiv confiscarea bunurilor migranţilor pentru a finanţa găzduirea lor pe teritoriul danez.