Rusia va răspunde "militar" la ceea ce percepe ca fiind o invadare a flancului său vestic de către NATO, a declarat luni un diplomat de rang înalt, potrivit Moscow Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Amenințarea ministrului adjunct de externe, Serghei Ryabkov, vine în urma reclamațiilor Moscovei cu privire la desfășurarea de arme NATO în Europa de Est și a avertismentelor occidentale privind invazia iminentă a Rusiei în Ucraina.

"Răspunsul nostru va fi militar" dacă blocul militar occidental nu garantează încetarea expansiunii sale spre est, a declarat Ryabkov pentru agenția de presă de stat RIA Novosti.

"Va exista o confruntare", a adăugat el, avertizând că Moscova va desfășura arme care au fost anterior interzise în cadrul Tratatului INF, care a expirat în 2019.

"În prezent, [aceste arme interzise] nu există, avem un moratoriu unilateral. Facem apel la NATO și la Statele Unite să se alăture acestui moratoriu", a spus Ryabkov, deplângând faptul că "pur și simplu nu răspund la propunerile noastre".

"Practic, nu există încredere în NATO", a declarat înaltul diplomat. "Prin urmare, nu mai jucăm acest tip de joc și nu credem în asigurările NATO", a adăugat el.

Tot în interviul de luni, Ryabkov a ironizat "fixația inexplicabilă" a Statelor Unite privind amenințarea unei invazii rusești în Ucraina: ”Nu este așa ceva și nu poate fi vorba de așa ceva", a spus el.