Tornadele din SUA reprezintă o "tragedie de neimaginat", a spus sâmbătă președintele american Joe Biden, în timp ce numărul persoanelor care și-au pierdut viața se ridică la peste 70 în Kentucky, multe case și depozite de lucru au fost distruse, uneori prinzând sub dărâmături zeci de oameni.

orase intregi par puse la pamant de tornadeFoto: Captura video

Un ”roi” de tornade au străbătut șase state din SUA, ucigând peste 70 de oameni în Kentucky și lăsând în urmă un șir de case și afaceri distruse de-a lungul a peste 200 de mile, au declarat oficialii sâmbătă, relatează Reuters.

Autoritățile se tem că zeci de persoane au murit la o fabrică de lumânări din vestul statului Kentucky, unde lucrau aproximativ 110 oameni, când o tornadă puternică a distrus construcția, provocând prăbușirea acoperișului.

Guvernatorul Kentucky Andy Beshear a declarat că 40 dintre cei 110 muncitori au fost salvați din fabrică până acum.

„Nivelul de devastare este diferit față de orice am văzut vreodată”, a spus Beshear despre pagubele cauzate de șirul de tornade.

Guvernatorul subliniază că dacă la orele dimineții erau peste 50 de persoane declarate decedate, până se va termina ziua, numărul acestora ar putea depăși 100.

De asemenea, cel puțin doi angajați au fost confirmați morți sâmbătă, în timp ce salvatorii au căutat prin molozul unui depozit Amazon.com Inc de lângă St. Louis, care s-a prăbușit în urma tornadelor.

"Am fost informat de tornadele devastatoare din ţară. Să pierzi pe cineva drag într-o astfel de furtună este o tragedie de neimaginat. Vom colabora cu guvernatorii pentru a ne asigura că avem tot ce ne trebuie pentru căutarea supravieţuitorilor şi pentru limitarea pagubelor", a scris Joe Biden pe Twitter.

În total, în cinci state s-au semnalat cel puţin 24 de tornade: în Arkansas, Illinois, Kentucky, Missouri şi Tennesee. S-au mai semnalat victime şi în Arkansas şi Illinois.