Un fost consilier conservator britanic, David Turtle, a fost condamnat la 14 ani de închisoare după a călcat în mod deliberat cu mașina peste nevasta sa în fața casei lor din Franța, relatează The Guardian.

Stephanie si David TurtleFoto: Captura The Guardian

David Turtle, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit vinovat de crimă de către un tribunal francez și condamnat la 14 ani de închisoare. Curtea de la Agen din sud-vestul Franței a decis că Turtle a dat în mod deliberat cu mașina peste soția sa Stephanie, după o ceartă în legătură cu un program de televiziune.

Poliția a găsit victima sub Mercedes în martie 2017. Pieptul ei fusese zdrobit și suferise leziuni interne grave care au dus la sufocare, potrivit unei autopsii.

Turtle a susținut că a fost un accident teribil și nu știa că soția lui, în vârstă de 50 de ani, se afla în fața sau sub mașină când a plecat.

Avocații apărării au spus că acuzatul își iubea soția, nu avea niciun motiv pentru a o ucide și nu există nicio dovadă că a făcut-o. Turtle a fost dus de la tribunal direct la închisoare, dar a anunțat că va face recurs.

Cu toate acestea, Matthieu Chirez, care a reprezentat-o pe sora victimei, Catherine Seymour, a declarat instanței: „Nu este posibil ca el să nu poată explica ce s-a întâmplat. Să spui că Stephanie Turtle s-a întins voluntar sub roțile [vehiculului], știind că voia să plece, nu are sens.”

Chirez a spus că Turtle și-a schimbat versiunea despre evenimente în perioada de la accident. Experții au spus că Turtle ar fi avut mari dificultăți să treacă peste soția sa fără o accelerare enormă a mașinii.

Procurorul Patrick Serra a spus că „David Turtle nu ar fi putut să NU știe că Stephanie Turtle se afla în fața mașinii când a trecut peste corpul ei”.

El a spus că nu există nicio dovadă că cadavrul a fost târât de vehicul. El a spus că acuzatul a început să-și schimbe povestea de îndată ce a avut acces la dosarul de anchetă.

Laurent Bruneau, care face parte din echipa de apărare a lui Turtle, a susținut că, deși Turtle și-a ucis soția, nu a făcut acest lucru în mod deliberat și a spus că cazul a fost construit pe asumarea vinovăției acuzatului.

El a spus că clientul său a fost judecat din cauza neconcordanțelor în versiunea lui a evenimentelor și a întrebat: „Poate cineva să fie coerent în astfel de situații, după moartea soției sale?”