Preşedintele chilian Sebastian Pinera a promulgat joi o lege ce autorizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, votată în urmă cu două zile de parlamentari şi care le acordă acestor persoane inclusiv dreptul de a adopta, informează AFP citată de Agerpres.

VerigheteFoto: finest-platinum-wedding-ring.com

"A venit timpul pentru egalitatea căsătoriei în ţara noastră (...). A venit timpul pentru a consacra libertatea de a iubi şi de a forma o familie", a declarat preşedintele chilian, promulgând legea la sediul guvernului, în Santiago.

Proiectul de lege fusese depus la Parlamentul chilian în 2017 la iniţiativa fostei preşedinte socialiste Michelle Bachelet, în timpul celui de-al doilea mandat al acesteia (2014-2018).

Cuplurile homosexuale chiliene puteau până acum să se unească printr-un Pact de uniune civilă, în vigoare din 2015 şi care permite obţinerea aceloraşi drepturi ca ale unui cuplu de căsătoriţi, însă fără posibilitatea de a adopta copii.

În lume căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt autorizate în circa 30 de ţări, în timp ce în America Latină acestea sunt autorizate în Costa Rica, Ecuador, Brazilia, Uruguay, Argentina şi 18 dintre cele 32 de state mexicane, iar de acum şi în Chile.