Confruntarea crește la nivel european: Regatul Unit a respins joi termenul stabilit vineri de Comisia Europeană pentru a soluționa disputa privind licențele de pescuit post-Brexit cu Franța, care acuză Londra de rea-credință și promite că „va merge în litigiu”, potrivit AFP.

„Nu am stabilit niciodată un termen limită”, a declarat joi seară purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, „au stabilit unul, dar nu este cel la care lucrăm”.
Comentariul președintelui francez Emmanuel Macron, câteva minute mai târziu, asupra tuturor subiectelor de dezacord cu Londra (pescuit, migranți, apărare): „Îmi doresc foarte mult să am un guvern care să dorească pur și simplu să lucreze cu bună-credință cu noi”, a spus el la o conferinta de presa.
Mai devreme, ministrul francez al Mării avertizase că, dacă până vineri seara nu se vor acorda toate licențele de pescuit solicitate de mai mult timp, Franța va cere arbitraj la nivel european și va intra „în litigiu”.
La unsprezece luni de la acordul comercial post-Brexit și în timp ce negocierile maraton continuă, Franța a protestat față de „moliciunea” Comisiei Europene și a obținut ca aceasta să dea un termen Londrei, fixat la „10 decembrie”.
Răbdarea pescarilor francezi și-a atins limitele, a declarat joi ministrul francez al Mării, Annick Girardin, în timpul unei audieri în Senat.
Ea a promis că va solicita, din lipsă de licențe până vineri seară, ședința consiliului de parteneriat, care ar trebui să garanteze aplicarea acordului post-Brexit.
„De asemenea, aici se pot decide sancțiunile”, a spus ea, adăugând: „Comisia este cea care va aduce litigiul și măsurile de represalii dacă acestea ar fi puse în aplicare”.
Franța a obținut 1.004 licențe de pescuit post-Brexit și „încă așteaptă 104”, potrivit Ministerului Mării.
Conform acordului semnat la sfârșitul anului 2020 între Londra și Bruxelles, pescarii europeni pot continua să lucreze în apele britanice, cu condiția să demonstreze că pescuiau acolo înainte. Dar francezii și britanicii se ceartă asupra naturii și întinderii documentelor justificative care trebuie furnizate.